miercuri, 5 aprilie 2017

PROIECT ”ȘCOALA ALTFEL”

       "Şcoala Altfel", privită iniţial ca o săptămână pierdută, a fost un pas spre întărirea relaţiei profesor - elev, în absenţa presiunii clopoţelului, a lecţiei care trebuie parcursă în 50 de minute, a ceasului ce merge prea alert, între momentul "Bună ziua, luaţi loc!" şi "Sunteţi liberi, bună ziua!".
       "Şcoala Altfel" a fost o combinaţie de şcoală şi de timp petrecut într-un mod plăcut cu elevii în faţa cărora învăţătorii şi profesorii sau săptămână de săptămână cu catalogul în faţă. Acele zile au fost pentru profesori o ocazie de a-i cunoaşte mai bine pe elevi, de a întări relaţia cu aceştia.
         În prima zi, din ,,Școala altfel'' am fost cu colegii din clasă și cu câțiva mai mari la Grădina botanică împreună cu doamna profesor Rotariu Cătălina. Am vizitat serele cu ajutorul doamnei profesor, deoarece ele erau închise inițial dar dumneaei a facut tot posibilul pentru a intra. După vizită am fost la Casa Corpului Didactic (CCD), unde am primit un tour al clădirii și am fost informați despre scopul instituției. Aceasta a fost  înfiripată sub strădania adesea neştiută a luminaţilor începutului de secol XX, CCD ”Spiru Haret” din Iaşi este o instituţie cu deontologie recunoscută, cu orizont deschis autodepăşirii, creat prin scenarii educaţionale cu vocaţia reuşitei, prin gândirea simetriei legilor societăţii cunoaşterii cu cele ale pedagogiei, ştiinţei şi culturii. 
        În cadrul acestei activități am participat la o prezentare de revistă în urma căruia am primit și o diplomă de participare. Acolo au fost prezenți mai mulți  scriitori români cunoscuți, pe lângă aceștia au fost și alți elevi și profesori de la alte licee. În urma acestei activități pot spune că mi-am dezvoltat competențele de comunicare în limba română și competența socială. 

                                


        
       În a doua zi am  fost la Biblioteca Centrală Universitară ”Mihai Eminescu” (BCU). Acolo am aflat că biblioteca deţine un fond însumând peste 2.500.000 de unităţi bibliografice, dintre care o parte importantă o reprezintă colecţiile speciale tezaurizând peste 100.000 de documente, manuscrise, carte veche românească, carte veche străină, albume, hărţi, stampe, piese de arhivă.
      A treia zi am petrecut-o explorând împrejurările liceului, unde am făcut mai multe activități extracuriculare și jocuri, fiind o zi de relaxare și de contemplare asupra noastră. Mi-am dezvoltat spiritul creativ și artistic.
       În concluzie, cele trei zile din săptămâna ”Școala Altfel” au reprezentat pentru mine o oportunitate spre a învăța și a cunoaște cât mai multe lucruri noi. Deasemenea prin activitățile extracuriculare la care am participat am reușit să mă dezvolt mai mult în ceea ce înseamnă comunicare și socializare.

marți, 7 martie 2017

Reguli de Netiqueta

Normele de netichetă


    Nu ştiu câtă lume ştie, că Internetul, pentru a putea fi un beneficiu pentru toţi, are propriile sale reguli, care se cer respectate. Ca orice societate, chiar dacă este virtuală, buna funcţionare a ei depinde de comportamentul celor care o formează. Aşa că, dragă internautule, îţi voi descrie mai jos regulile esenţiale de etichetă pe Internet, astfel încât să te întorci la el cu drag şi să te simţi ca acasă, în această imensă comunitate.

                                                                                                    Regula nr. 1
Oamenii care nu cred în nimic, au vieţi lipsite de sens. Oamenii care cred în ceva în viaţă, au un scop. Regula de aur a netichetei este ceva ce poate fi crezut indiferent de propriile convingeri şi de ordinea socială.

Regula  nr.2: 
Nu scrie totul cu Caps Lock într-un text, deoarece este ca şi cum ai ţipa la cel care te citeşte.


                                                                         Regula 3:
Onestitatea este o neticheta bună, deoarece comunicaţiile în reţea nu sunt valide fără ea. Fii sincer în profilurile tale şi în alte comunicări, deoarece onestitatea creează cea mai bună experientă on-line.


                                                                          Regula 4:
Fii tu însuţi online, pentru că nu eşti anonim şi alţi utilizatori sunt oameni reali. Nu spune şi nu fă online, lucruri pe care nu le-ai face  în realitate, pentru că nu poţi fi luat în serios,  Imaginea ta online este importantă. N-o strica prin a fi altcineva decât eşti.


                                                                                                      Regula 5:
Nu jigni şi nu răspunde la jigniri, sau orice altceva ce reprezintă o insultă personală comunicata prin intermediul internetului. Normele netichetei vor să civilizeze internetul, deoarece acesta este codul de conduită socială.

Regula 6:


Nu faceţi spam şi nu urmaţi urmați link-uri de tip pop-up şi spam-ul, deoarece acestea pot duce la viruşi, spyware şi malware.


                                                                        Regula 7: 
Fii conservator în e-mailul trimis şi liberal în e-mailul primit, deoarece calitatea este mai bună decât cantitatea.


                                                                     Regula 8:
Nu trimite e-mailuri noaptea târziu, deoarece aceasta poate pune  în discuţie stilul tău de viaţă.


                                                                 Regula 9: 
Cumpăra de pe site-uri web securizate, deoarece acestea protejează informaţiile tale.


                                                             Regula 10:
Fii discret în tot ceea ce faci pe internet. Aceasta include crearea de profiluri pe reţelele sociale şi postarea de comentarii.




                                                      Cyberbullying-ul
Agresiune pe site-uri web:
Agresiunea poate avea loc prin diferite metode:
Site-uri de ură: Agresorul creează un „site de ură” pentru a hărțui un individ. Acest lucru poate însemna publicarea unor poze sau videouri care arată victima în situații jenante. Sau site-uri unde se votează cine este cel mai/cea mai urât(ă) etc.

Grupuri de ură: Astfel de grupuri apar uneori pe Facebook sau pe alte rețele sociale. Grupurile au în comun faptul că urăsc un grup întreg de oameni. Chiar dacă adminstratorul sitului anulează contul, agresorul deschide alt cont pe care continuă agresiunea.

Agresiune cu ajutorul telefonului mobil
Unii elevi fac baie la școală cu costum de baie, de frică să nu fie filmați pe ascuns.
Cea mai des folosită metodă este trimiterea mesajelor cu conținut jignitor. Conținutul poate fi verbal sau imagini.
Agresiune pe bloguri

Agresorul scrie comentarii cu conținut injurios la adresa victimei.
Agresiune prin votare pe Internet

Cine este cel/cea mai frumo(a)s(ă) sau cel/cea mai urât(ă)? Astfel de întrebări sunt exemple de agresiune online.

10 REGULI DE PREVENIRE ALE CYBERBULLYING-ULUI:

·         1. Fii onest și politicos
·         2. Gândeștete bine la ceea ce scrii
·         3. Respectă persoanele de altă etnie sau rasă, și pe cei care au alt mod de viață
·         4. Respectă legea țării proprii și legea țării unde se află corespondentul
·         5. Respectă drepturile de autor, indiferent dacă este vorba de text, imagini, sunet sau software
·         6. Nu trimite materiale pornografice, cu conținut violent, rasist sau blasfemic
·         7. Respectă-i pe ceilalți utilizatori
·         8. Fii chibzuit în cheltuirea banilor online
·         9. Raportează ilegalitățile pe care le observi
·         10. Nu uita că și alți copiii folosesc forumuri etc


miercuri, 22 februarie 2017

Test

    Odată cu venirea primăverii, ai venit tu... a răsărit primul ghiocel și cu el dragostea mea pentru tine... ți-am dăruit un buchet de flori și tu mi-ai dăruit dragostea ta... și de atunci în sufletul meu e întotdeauna primavara... pentru că acolo ești tu... tu ești primăvara sufletului meu. Te iubesc,suflet drag!